Despre Alfred Adler

Alfred Adler s-a născut pe 7 februarie 1870 în Viena, Austria. Pe parcursul primelor decade ale acestui secol a elaborat o serie de idei originale care au fost incluse în teoria şi practica psihologiei şi psihopatologiei de masă.

Al doilea copil din cei șase copii, Adler și-a petrecut copilăria în suburbiile Vienei. Își amintește că , pe când avea 5 ani s-a îmbolnăvit grav de pneumonie, iar medicul i-a spus tatălui sau că are îndoieli în ceea ce privește însănătoșirea lui. Acela a fost momentul în care Adler a decis că vrea să devină medic pentru a lupta împotriva bolilor mortale. A păstrat această decizie, iar în 1895 a obținut masteratul în medicină la Universitatea din Viena.

Era foarte apropiat de tatăl său şi își amintește cuvintele pe care acesta i le spunea în mod repetat, în timpul plimbărilor lor prin pădurile din Viena: "Alfred, să pui la îndoială orice". Astfel, în viaţa sa de mai târziu, Adler chiar a pus la îndoială orice, mai puțin ceea ce putea fi acceptat dincolo de orice îndoială rezonabilă, ceea ce face că admonestarea vie a tatălui sau să fie plină de înţeles.

O altă amintire care i-a rămas în memorie şi pe care îi plăcea să o spună copiilor cu dificultăți de învățare, era aceea referitoare la un moment când un profesor i-a sugerat tatălui sau să îl retragă de la școală şi să-l bage ucenic de cizmar pentru că oricum nu avea cum să termine studiile. Deși tatăl lui a luat în râs spusele profesorului, în acea perioada Adler și-a pierdut interesul pentru școală şi a picat examenele la matematică. A decis apoi să îi arate profesorului său că poate mult mai mult decât atât, ajungând în scut timp primul din clasă fără să mai înregistreze alte eșecuri școlare.

În anul 1898, la vârsta de 28 de ani, a scris prima carte în care tratează starea de sănătate a croitorilor. Astfel a pus bazele a ceea ce mai târziu avea să devină una dintre principalele dogme ale vieţii sale: necesitatea de a privi omul ca pe un întreg, ca pe o entitate funcțională şi nu ca pe o sumă a instinctelor sale sau a manifestărilor psihologice de orice fel.

În anul 1902, când Adler a fost unul dintre puținii oameni care a reacționat favorabil față de cartea lui Freud "Interpretarea viselor", acesta i-a trimis o scrisoare în care i-a sugerat să se alăture grupului lui psihanalitic care se întrunea săptămânal să discute noi aspecte ale psihopatologiei. La momentul acela, Adler deja strângea material despre pacienții cu handicap fizic, studiind atât reacțiile lor organice cât şi psihologice. El a acceptat invitația lui Freud doar în momentul în care acesta l-a asigurat că în cadrul discuțiilor este acceptată o varietate de idei.

În acea perioadă, mulți medici, precum şi marele public aveau crezuri duale despre corp versus minte şi rațiune versus emoție. Cu toate acestea, Adler a constatat că, în multe cazuri, slăbiciunea din organele corpului (pe care a numit-o "inferioritatea organelor") avea semnificație psihologică, iar în 1907 a publicat cartea în care a tratat pe larg acest subiect.

Din acest moment încolo, diferența între punctul lui de vedere şi cel al lui Freud a devenit semnificativă. Adler nu a acceptat niciodată idea lui Freud conform căreia dificultățile mentale au întotdeauna drept cauză o traumă sexuală, astfel încât, după polemici prelungite, Adler a părăsit grupul lui Freud în anul 1911 şi și-a format propria școală de gândire pe care a numit-o Psihologie Individuală. Până în 1920, formulase deja un corp sistematic de idei şi aplicații practice, care ajută persoanele în toate situațiile vieţii. Până la moartea sa, în 1937, el a continuat să își dezvolte teoria şi să-şi extindă influența profesională.